Profil de rider – Barbinta Dan

Continuam seria prezentarilor cu Barbinta Dan, cel care a ajuns sa devina cel mai bun rider pe care il are Salajul, si care este un model de urmat pentru toti cei care doresc sa faca lucruri marete in viata. Este membru in clubul Alien Cycling de la inceput, si a evoluat natural, in prezent fiind la un nivel al performantei foarte ridicat. Incepand cu anul 2013 a promovat la statutul de Vicepresedinte al clubului, de unde se straduieste sa isi aduca aportul in lumea ciclismului si altfel decat prin performanta sportiva. Noi il vedem ca si un Erou Local, de la care avem si cele mai multe asteptari. Mai jos avem o mica prezentare facuta chiar de Barbinta Dan:

14141_613449942030879_1518249813_n

Din prima idee vreau sa se inteleaga ca ma numesc Barbînta Dan, am aproape 25 ani, in prezent sunt membru titular la Clubul de Ciclism Alien Cycling de sub poalele Mesesului inca de la infiintarea clubului, din anul 2011,si lucrez de 5 ani la o firma de instalatii electrice.
In spatele anului curent o sa trec in revista cateva idei despre evolutia mea in domeniul ciclist.
Timpul meu alocat celor 2 roti am inceput sa il irosesc mai aprofundat din liceu, prin 2005 cand aveam 16 ani. Mai precis,am  luat de imprumut o semicursa de la unchiul meu  echipata cu portbagaj, dinam ,  aparatori de noroi si alte podoabe, si intr-o duminica dimineata am urmat un traseu de 120 km . Acest traseu a fost punctul in care mi-am dat seama ca omul poate face mai mult decat crede el ca poate face.   Din acel moment am continuat la sfarsit de saptamana dar nu regulat, sa parcurg doar trasee lungi, si sa ajung  in puncte ale judetului  sau celor dinprejur ,de care nu am auzit sau urmaream sa ating zonele cu potential turistic.
Asa am ajuns sa “corup” pe unchiul meu Teo Barbanta cu care am pedalat impreuna cativa ani, multi kilometri, aveam regulile noastre, ritmul nostu, si tactica noastra de echipa.
Dupa un timp am ajuns ca sa cunoastem alti 2-3 ciclisti din Zalau, care purtau echipament specific ciclismului, si plus de asta erau si intr-o forma fizica mai buna, impreuna cu biccletele lor bineinteles.
Aceste lucruri m-au provocat sa intru in subiect mai tare, si am inceput sa port casca pe care o recomand tuturor celor care pedaleaza, este primul element de investitie care ar trebui facut, apoi  sa vad care era diferenta intre un pantalon de trening si unul cu bazon, si rolul celor 3 buzunare de la tricou de la spate.
Timpul a trecut si pe parcurs trageam la fiecare sfarsit de tura ca sa pot fi mai bun saptamana care urma, sa pot ajunge in locuri mai indepartate. Pot spune ca faceam cicloturism de o zi, si nu ma gandeam nici o clipa la competitii.
In 2011 am primit o oferta din partea lui Tirle Marius, de a ma afilia in club, si a particpa la concursuri de MTB dar nu imi convenea ca nu am pedalat niciodata pe MTB, si nu stiam cum ma descurc.. Am facut o tura de test pe fainicul nostru Meses,  si apoi am ramas ca si membru.
Trecerea la viata competitionala a fost greoaie , deoarece m-am acomodat greu cu MTB-ul, off-road-ul  plus ritmul de competitie. In primul an am avut rezultate nu tocmai de luat in calcul, dar a fost “fundatia casei “ pe care o construiesc. In 2012 rezultatele au inceput sa creasca dar doar in a 2-a parte a sezonului, deoarece am facut pauza din cauza facultatii.                 Mararoanele deja incepeau sa imi placa si sa nu mai termin cursa cu gandul ca la urmatorul nu voi mai participa.
Din 2013 timpul l-am impartit doar pentru servici si pedalat, nemaiavand si facultate si alte activitati. Rezultatele au aparut si am gustat putin si din atmosfera de pe podium, unde oboseala din timpul cursei nu isi mai facea efectul. Pentru cei interesati,  portofoliul cu rezultatele de la concursurile unde am participat se gaseste aici.
Evolutia mea nu stiu cat v-a mai creste dar scopul e sa dovedesc ca se poate sa fi si sus, si sa atrag alti doritori mai tineri in a pedala, pentru a ne mandri cu ei la nivel national si nu numai. Totodata, pentru viitor as fi foarte bucuros sa vad ca am fost un exemplu pentru alti copii/adolescenti/oameni maturi  si sa ii vad in competitii sau la ture in masa la sfarsit de saptamana.
Bineinteles ca in anii de activitate competitionala am fost sustinut si trebuie sa multumesc , in mare parte de Alien Cycling impreuna cu sponsorii aferenti, si de parinti care sper  sa se bucure in continuare de ceea ce fac, si le cer scuze de timpul lipsa de acasa.
“Oboseala este hrana pentru urmatorul pas!”

facebook.com/barbintadan

Rezultate in 2013:
Clujul Pedaleaza – Et. 1 – 24.03.2013 – loc 5 – Avansati
Maratonul Fagetului – 28.04.2013 – Cluj Napoca – loc 11 – 30km – 19-29 ani
Michelin MTB Maraton Zalau – 19.05 – loc 2 – 45km – 14-18 ani
Night Race – 26.05.2013 – Cluj Napoca – loc 1 – Avansati
Road Grand Prix Et.1 – 26.05 – Cluj Napoca – loc 10 – 19-39 ani
Cupa Marghitei – 30.06 – Marghita – loc 7 19-39 ani
MTB Maraton Baia Mare – 06.07 – loc 2 – 50km 19-29 ani
Clujul Pedaleaza – Et.2 – 14.07 – loc 1 – Avansati
Clujul Pedaleaza – Et.3 – 08.09 – loc 2 – Avansati 
Maratonul Gilaului – 22.09 – loc 3 50km – 19-29 ani
Cupa Vladeasa – 05.10 – loc 3 – Elite – 19-29 ani
Cupa Marghitei – 20.10 – loc 2 – 19-29 ani
Clujul Pedaleaza – Et.4 – 27.10 – loc 2 – Avansati
Clujul Pedaleaza – Clasament General 2013 Avansati – loc 1
Cupa Alien Cycling – Clasament General 14-29 ani – loc 1

10250678_609617775794062_152667458_n10151481_609617782460728_1599063119_n10156825_609617779127395_822659750_n1009449_570071249701965_301442999_o1069340_572713126104444_1133722826_n

© 2014 – Alien Cycling Zalau – Marius Tirle

Older posts «

» Newer posts